Fiziologia Strongman-ului - Episodul 1: Sistemul cardiovascular la atletul de forță

Sistemul cardiovascular la atletul de forță: ce se întâmplă cu inima, sângele și vasele atunci când corpul trebuie să producă forță foarte mare? În Strongman, întrebarea este deosebit de interesantă, pentru că sportul combină ridicări grele, contracții izometrice, deplasarea unor încărcături mari, perioade scurte de efort aproape maximal și probe în care forța trebuie repetată până la limită.

La repaus, un atlet poate părea perfect liniștit. În timpul unei serii grele, însă, sistemul cardiovascular intră într-o altă lume fiziologică: frecvența cardiacă crește, debitul cardiac se modifică, musculatura comprimă vasele, iar presiunea arterială poate crește foarte mult, mai ales când efortul este intens și este folosită manevra Valsalva. Imediat după repetarea finală apare apoi o perioadă de vasodilatație și de recuperare în care tensiunea poate scădea rapid. Literatura modernă consideră antrenamentul de forță un instrument important pentru sănătatea cardiovasculară, dar arată și că răspunsul acut la efortul foarte greu este radical diferit de cel observat în exercițiul aerobic continuu.

1. De ce merită să vorbim despre inimă într-un sport construit în jurul forței?

Este ușor să privești Strongman-ul ca pe un sport al mușchilor și al sistemului nervos. Dar mușchiul nu lucrează într-un vid. Pentru ca un atlet să producă forță, inima trebuie să livreze sânge, vasele trebuie să distribuie fluxul, iar organismul trebuie să țină sub control presiunea și perfuzia organelor. Chiar și o probă care durează câteva secunde presupune o coordonare cardiovasculară sofisticată.

În plus, Strongman-ul nu seamănă perfect nici cu powerliftingul, nici cu endurance sport. Unele probe sunt foarte scurte și explozive. Altele, precum Farmer’s Walk, Yoke Walk, loading și seriile lungi de carries, combină forța cu solicitarea cardiorespiratorie. Această combinație face ca profilul cardiovascular al atletului de Strongman să fie mai nuanțat decât imaginea simplă de „om foarte puternic”.

2. Inima ca pompă: cele patru variabile pe care trebuie să le înțelegi

Pentru a înțelege ce se întâmplă în timpul unei probe, trebuie să pornim de la câteva concepte de bază. Debitul cardiac este cantitatea de sânge pompată de inimă într-un minut și poate fi exprimat simplificat ca produs între frecvența cardiacă și volumul sistolic. Volumul sistolic este cantitatea de sânge ejectată la fiecare bătaie. Frecvența cardiacă arată cât de des bate inima. La acestea se adaugă rezistența vasculară sistemică, adică opoziția pe care circulația o pune fluxului sanguin.

Ecuația utilă pentru orientare este: debit cardiac = frecvență cardiacă × volum sistolic. Pentru presiunea arterială medie, o relație conceptuală importantă este: presiunea arterială medie ≈ debit cardiac × rezistență vasculară sistemică. Nu este o ecuație clinică completă pentru orice situație, dar este un mod excelent de a înțelege de ce tensiunea poate urca atunci când mușchii se contractă puternic și vasele din musculatura activă sunt comprimate.

3. Ce se întâmplă când un Strongman începe o ridicare grea

Înainte de repetare există deja anticiparea centrală a efortului. Creierul crește activarea simpatică, ritmul cardiac urcă, iar organismul redistribuie sângele către țesuturile care urmează să lucreze. Când apare contracția musculară, lucrurile devin mult mai dinamice.

Mușchiul contractat comprimă vasele din interiorul său. Cu cât contracția este mai puternică și cu cât masa musculară implicată este mai mare, cu atât acest mecanism poate fi mai pronunțat. În același timp, metaboliții produși în țesutul activ stimulează aferențele musculare, iar reflexul presor al exercițiului contribuie la creșterea răspunsului cardiovascular. Când atletul își blochează pentru scurt timp respirația și crește presiunea intraabdominală și intratoracică, apare un strat suplimentar de complexitate.

4. Tensiunea arterială: numărul de pe aparat nu spune toată povestea

Tensiunea arterială de repaus este importantă, dar în sportul de forță trebuie să distingem clar între presiunea de repaus și răspunsul acut din timpul unei serii. În timpul exercițiului de rezistență, presiunea sistolică și diastolică pot crește dramatic pentru intervale scurte. Valoarea exactă depinde de încărcare, numărul de repetări, masa musculară implicată, tipul contracției, poziția corpului și respirație.

Studiile clasice cu măsurători directe au arătat că presiunea arterială în timpul ridicărilor grele poate atinge valori foarte mari. Într-un protocol de presă pentru picioare la intensități de 80–100% din maxim, media grupului a ajuns la aproximativ 320/250 mmHg, iar la un participant s-au înregistrat valori de peste 480/350 mmHg. Aceste cifre nu trebuie citite ca și cum ar reprezenta tensiunea arterială obișnuită a unui powerlifter sau Strongman. Sunt valori tranzitorii, măsurate în condiții experimentale extreme, care ilustrează cât de diferit este răspunsul hemodinamic la o contracție maximală față de o măsurare standardizată la repaus.

Important: tensiunea extrem de mare din timpul unei ridicări grele nu este echivalentă cu hipertensiunea cronică. Pentru sănătate, contează atât răspunsul acut la efort, cât și tensiunea arterială de repaus și profilul de tensiune în viața de zi cu zi.

5. Manevra Valsalva: de ce ridicatorul „închide” presiunea în trunchi

În probele grele, mulți atleți folosesc o formă de manevră Valsalva: inspiră, închid glota și cresc presiunea intraabdominală și intratoracică pentru a stabiliza trunchiul. Din punct de vedere biomecanic, această strategie poate susține rigiditatea trunchiului și transmiterea forței.

Din punct de vedere cardiovascular, însă, Valsalva schimbă rapid presiunile din torace și întoarcerea venoasă. Răspunsul nu este liniar: presiunea arterială poate crește puternic în anumite faze și poate scădea rapid la eliberarea manevrei. O revizuire sistematică a presiunilor intraabdominale și intratoracice în exercițiul de rezistență a raportat cele mai mari valori de presiune intraabdominală în genuflexiune, de peste 200 mmHg, urmate de deadlift, leg press și alte ridicări grele.

Acesta este unul dintre motivele pentru care respirația nu este doar o chestiune de tehnică pentru forță. Ea face parte din hemodinamica ridicării. Un atlet trebuie să înțeleagă că o strategie de bracing care este utilă pentru performanță creează simultan un răspuns fiziologic cardiovascular semnificativ.

6. De ce Strongman-ul solicită altfel circulația decât alergarea

În alergare sau ciclism, contracțiile musculare ritmice și continue favorizează creșterea debitului cardiac și vasodilatația în musculatura activă. Într-o ridicare grea, lucrurile se schimbă: contracția este foarte intensă, uneori aproape izometrică, iar compresia mecanică a vaselor poate reduce temporar fluxul local.

De aici apare o imagine aparent contradictorie: mușchiul are nevoie de sânge, dar în momentul unei contracții foarte puternice poate comprima propriile vase. Organismul răspunde prin creșterea presiunii arteriale și prin activarea mecanismelor neurale și metabolice care încearcă să mențină perfuzia.

7. Adaptarea inimii la antrenamentul de forță

Antrenamentul cronic nu produce doar mușchi mai mari și mai puternici. Inima și vasele se adaptează și ele. În literatura clasică, sporturile de anduranță au fost asociate cu creșteri ale volumelor ventriculare, iar antrenamentul de forță cu îngroșarea pereților ventriculari. Imaginea este însă mai complexă decât această împărțire rigidă.

Studiile moderne arată că remodelarea cardiacă depinde de tipul exact de stimul, de volumul de antrenament, de nivelul de condiționare, de dimensiunea corporală și de caracteristicile individuale. Date longitudinale recente la bărbați sănătoși neantrenați au observat după 20 de săptămâni de antrenament de rezistență creșteri moderate ale masei ventriculului stâng și ale volumelor telediastolice, împreună cu scăderi ale tensiunii arteriale și fără deteriorarea funcției sistolice sau diastolice în protocolul studiat.

La atleții de rezistență bine antrenați, studiile cross-sectional au găsit frecvent pereți ventriculari mai groși și o masă ventriculară mai mare. Interpretarea corectă necesită însă indexarea la dimensiunea corporală și contextul sportiv. Un Strongman de 130–150 kg nu poate fi interpretat cardiovascular exact la fel ca un adult de 75 kg.

8. Strongman-ul și „inima mare”: ce știm cu adevărat

Există un studiu clasic, direct relevant pentru sportul Strongman, în care au fost comparate persoane care practicau Strongman, maratoniști și controale sedentare. Cei opt Strongmen au avut dimensiuni absolute mai mari ale inimii, dar după indexarea la suprafața corporală diferențele au fost mai mici. Studiul a raportat și o relaxare diastolică mai slabă la Strongmen față de controale și maratoniști, precum și un VO2max mai mic.

Studiul este important, dar nu trebuie tratat ca verdict pentru întregul sport. A avut un eșantion mic, iar sportul s-a schimbat considerabil în ultimii ani. În plus, nu trebuie să transformăm o diferență observată într-un grup într-o cauzalitate universală. Totuși, el ne arată de ce Strongman-ul merită privit separat în sport cardiology: masa corporală foarte mare, eforturile de intensitate ridicată și componenta izometrică creează un profil diferit de cel al unui alergător.

9. Presiune versus volum: cele două limbaje ale inimii

În fiziologia sportivă se vorbește adesea despre încărcare de presiune și încărcare de volum. Forța maximă, contracțiile izometrice și creșterile mari ale rezistenței vasculare produc un stimul de presiune. Exercițiul dinamic, repetitiv și cu cerere metabolică mare poate produce mai multă încărcare de volum.

Strongman combină aceste două lumi. Un deadlift greu, un log lift maximal sau un yoke greu pot crea răspunsuri presorii mari. Un medley lung de carries sau o probă de loading repetitivă poate adăuga o componentă metabolică și circulatorie importantă. Tocmai această combinație face sportul interesant, dar și greu de redus la modelul simplist „forță = inimă de powerlifter”.

10. Vasele de sânge: partea pe care aproape nimeni nu o vede

Endoteliul este stratul de celule care căptușește interiorul vaselor. El nu este o simplă folie pasivă. Participă la controlul tonusului vascular, coagulării, inflamației și răspunsului la flux. Unul dintre mecanismele centrale este disponibilitatea oxidului nitric, care favorizează vasodilatația.

Antrenamentul regulat poate îmbunătăți funcția endotelială. Meta-analize ale antrenamentului de rezistență au găsit îmbunătățiri ale dilatației mediate de flux, inclusiv la persoane sănătoase și la anumite populații cu boală cardiovasculară sau metabolică. În același timp, răspunsul acut la o sesiune foarte grea nu trebuie confundat cu adaptarea pe termen lung. Un antrenament poate crea o perturbare temporară, iar organismul poate răspunde ulterior prin remodelare și adaptare.

11. Arterele rigide? Povestea este mai complicată

Mult timp, unele studii au sugerat că antrenamentul de forță ar putea crește rigiditatea arterelor mari. Imaginea modernă este mai nuanțată. Meta-analizele longitudinale nu arată un efect uniform de agravare, iar o revizuire din 2025 a subliniat că dovezile recente contrazic parțial concluziile mai vechi care legau constant antrenamentul de rezistență de creșterea rigidității arteriale.

În schimb, răspunsul acut este clar: în timpul efortului greu apar creșteri marcate ale presiunii arteriale și ale presiunii pulsatile centrale, iar rigiditatea arterială poate crește tranzitoriu în perioada imediat următoare. Acest fenomen nu înseamnă automat că atletul dezvoltă boală arterială. Înseamnă că o sesiune grea produce un stres mecanic real asupra sistemului vascular.

12. Frecvența cardiacă nu spune singură cât de greu lucrează inima

Unul dintre cele mai frecvente paradoxuri din sala de forță este că o ridicare poate fi extrem de solicitantă cardiovascular chiar dacă frecvența cardiacă nu pare spectaculoasă pentru un observator obișnuit. Motivul este că „cât de repede bate inima” și „cât de mare este stresul presor” nu sunt același lucru.

O serie de genuflexiuni grele sau un deadlift aproape maximal poate produce o creștere enormă de presiune cu modificări rapide ale întoarcerii venoase și ale rezistenței vasculare. Monitorizarea exclusivă a pulsului poate rata această componentă.

13. Sistemul nervos autonom: accelerație și frână

Sistemul nervos autonom reglează fin funcția cardiovasculară prin interacțiunea dintre componenta simpatică și cea parasimpatică. În timpul efortului, dominanța simpatică crește pentru a susține frecvența cardiacă, contractilitatea și redistribuirea fluxului sanguin. După terminarea efortului, sistemul parasimpatic contribuie la revenirea spre repaus.

Antrenamentul de rezistență produce modificări interesante aici. Meta-analizele sugerează că o sesiune acută de exercițiu de rezistență reduce temporar modulația parasimpatică și crește componenta simpatică. În schimb, efectele cronice asupra variabilității ritmului cardiac la persoane sănătoase sunt mai puțin uniforme decât în sporturile de anduranță.

14. HRV: instrument util, dar nu oracol

Variabilitatea ritmului cardiac, sau HRV, a intrat masiv în lumea wearable-urilor și a monitorizării antrenamentului. Este o măsură a variației dintre intervalele cardiace și poate oferi informații despre reglarea autonomă. Dar un singur scor HRV nu îți spune dacă ești pregătit să ridici un PR.

HRV este influențată de somn, stres, hidratare, alcool, boală, poziție corporală, respirație, momentul zilei și încărcarea antrenamentului. Într-o revizuire dedicată strength and conditioning, autorii au subliniat tocmai această nevoie de interpretare contextuală. Pentru Strongman, trendul individual, măsurat în condiții cât mai standardizate, este mai valoros decât comparația cu o valoare „ideală” universală.

15. Recuperarea cardiacă după o probă

După terminarea unei serii grele, povestea nu se încheie. Vasodilatația din musculatura activă poate persista, presiunea arterială se poate modifica rapid, iar sistemul autonom începe revenirea spre repaus. De aceea, unii atleți au amețeală sau „văd negru” dacă se ridică prea repede după o serie foarte grea.

Recuperarea frecvenței cardiace după efort, cunoscută drept heart-rate recovery, este folosită ca indicator al reglării autonome și al fitnessului în unele contexte. Totuși, nu trebuie confundată cu o regulă de performanță pentru Strongman. Intensitatea, durata probei, temperatura, poziția corpului și tipul de efort influențează masiv recuperarea.

16. Probele de Strongman văzute prin lentila cardiovasculară

Deadlift-ul este dominat de forță și presiune, dar o serie cu repetări rapide crește și solicitarea metabolică. Log Lift și Axle Press adaugă componente de ridicare și stabilizare. Farmer’s Walk și Yoke Walk au o combinație foarte interesantă de forță, izometrie, mers și condiționare. Loading Events cer transfer repetat de forță și adesea ridicarea unei mase mari cu perioade scurte de recuperare.

Într-un medley, problema nu mai este doar cât de puternic este atletul, ci cât de repede poate restabili fluxul sanguin și controlul cardiovascular între sarcini. De aceea, condiționarea cardiovasculară nu este un accesoriu pentru Strongman. Ea poate determina cât de mult din forța brută poate fi exprimată atunci când probele sunt puse una după alta.

17. De ce masa corporală schimbă ecuația

Un atlet de 140 kg are alte cerințe circulatorii decât un atlet de 90 kg, chiar dacă amândoi ridică aceeași greutate externă. Dimensiunea corporală influențează volumul de sânge, debitul cardiac, necesarul metabolic și interpretarea dimensiunilor cardiace. De aceea, studiile de „athlete’s heart” folosesc frecvent valori indexate la suprafața corporală sau masa slabă.

În sporturile cu greutăți extreme, această normalizare devine critică. Un ventricul stâng mai mare la un gigant muscular nu poate fi etichetat automat ca boală doar pentru că depășește o valoare întâlnită la populația generală. Interpretarea trebuie făcută în context clinic, morfologic și electric.

18. Când adaptarea fiziologică trebuie diferențiată de patologie

Una dintre cele mai dificile sarcini din cardiologia sportivă este separarea „inimii atletului” de boala cardiacă. Unele adaptări normale pot semăna cu trăsături patologice, de exemplu hipertrofia ventriculară stângă. De aceea, nu este suficient să vezi un perete ventricular mai gros și să tragi imediat concluzii.

Istoricul personal și familial, tensiunea arterială, examenul clinic, ECG-ul și, atunci când există indicație, ecocardiografia, testarea la efort și imagistica avansată trebuie integrate într-o interpretare medicală. Ghidurile europene subliniază că screeningul sportivilor trebuie să urmărească atât identificarea bolilor asociate cu moartea subită, cât și evaluarea factorilor de risc cardiovascular.

19. Hipertensiunea: ce înseamnă pentru un Strongman?

Hipertensiunea de repaus este o problemă diferită de creșterea tranzitorie a presiunii în timpul unei ridicări. Un atlet poate avea tensiune bună la repaus și totuși să producă vârfuri presorii extreme în efort. Invers, un atlet poate tolera foarte bine o sesiune, dar să aibă tensiune arterială de repaus cronic crescută.

AHA consideră antrenamentul de rezistență o componentă utilă pentru controlul factorilor de risc cardiovascular și arată că, în populația generală, antrenamentul poate reduce tensiunea arterială de repaus. Ghidurile actuale de hipertensiune includ și antrenamentul de rezistență dinamică printre intervențiile de stil de viață. Pentru un sportiv de performanță, însă, orice hipertensiune persistentă sau simptome suspecte trebuie evaluate medical, nu „tratate” prin ajustarea de capul său a antrenamentului.

20. O capcană importantă: confundarea sănătății cardiovasculare cu performanța cardiovasculară

Un Strongman poate fi foarte puternic și totuși să aibă o capacitate aerobă modestă. Puterea musculară și fitnessul cardiorespirator nu sunt sinonime. Studiul dedicat Strongmen-ilor din 2011 a găsit un VO2max mai mic decât la controale și maratoniști în lotul analizat.

Acest lucru explică de ce un atlet poate avea un deadlift extraordinar, dar să „moară” într-un medley lung. Sistemul cardiovascular nu este folosit doar pentru sănătate. Este și un limitator direct al capacității de a repeta forța, de a recupera între probe și de a menține tehnica sub oboseală.

21. De ce combinația forță + condiționare este logică fiziologic

Datele moderne susțin ideea că antrenamentul de rezistență are beneficii cardiovasculare reale, iar combinația dintre antrenamentul de forță și cel aerobic poate avea avantaje suplimentare pentru anumiți factori de risc. AHA notează că atât RT, cât și antrenamentul aerobic pot îmbunătăți tensiunea și profilul metabolic, în timp ce combinația poate fi mai eficientă pentru unele rezultate.

Pentru Strongman, mesajul practic nu este „transformă-te în alergător”. Este: dezvoltă suficientă capacitate cardiorespiratorie încât aceasta să nu devină veriga slabă care limitează exprimarea forței. O condiționare bine dozată poate susține recuperarea dintre seturi, toleranța la medley-uri și capacitatea de a repeta eforturile.

22. Ce înseamnă un sistem cardiovascular bine adaptat pentru un Strongman

Nu există un singur „profil perfect”. Pentru un atlet de Strongman, un sistem cardiovascular bine adaptat înseamnă capacitatea de a crește rapid debitul cardiac atunci când este nevoie, de a tolera solicitările presorii ale efortului intens, de a menține perfuzia adecvată, de a reveni eficient după probă și de a susține repetarea efortului pe parcursul concursului.

În practică, asta se traduce printr-un organism care nu este doar capabil să producă forță, ci și să gestioneze costul fiziologic al acelei forțe. Cu cât nivelul competițional este mai mare, cu atât această diferență devine mai importantă.

23. Ce merită urmărit în viața reală

Pentru un atlet sănătos, nu este necesar să transforme fiecare antrenament într-un laborator. Există însă câteva informații utile: tensiunea arterială de repaus măsurată corect, frecvența cardiacă de repaus, trendurile de recuperare, simptomele în efort și, atunci când există indicație medicală, evaluarea ECG, ecocardiografică sau prin testare la efort.

Simptome precum durere toracică la efort, leșin sau aproape-leșin, palpitații neobișnuite, lipsă de aer disproporționată sau un istoric familial de moarte subită la vârstă tânără nu trebuie reinterpretate ca „semne că ai dat tot”. Sunt motive pentru evaluare medicală.

24. Ce spune literatura actuală și unde încă există întrebări

Imaginea generală este clară: antrenamentul de rezistență este benefic pentru sănătatea cardiovasculară în populația generală și produce adaptări cardiovasculare măsurabile. Răspunsul acut la efort greu este însă foarte diferit de exercițiul aerobic și poate include vârfuri presorii extraordinare. La sportivii de forță de nivel înalt, literatura este mai subțire decât în endurance, iar studiile pe Strongman sunt puține.

Asta înseamnă că nu trebuie să alegem între două extreme: „ridicarea grea strică inima” și „dacă ești Strongman, inima ta este automat sănătoasă”. Adevărul este mai interesant: organismul se adaptează, dar adaptarea are limite, iar sportul de elită poate combina beneficii cu expuneri fiziologice foarte mari.

25. Concluzie: forța are nevoie de o pompă capabilă să o susțină

Strongman-ul nu este doar o probă a mușchiului. Este o probă a întregului sistem. Inima furnizează debitul. Vasele reglează fluxul. Sistemul nervos coordonează răspunsul. Mușchiul cere oxigen și substrat. Presiunea trebuie ridicată pentru a susține perfuzia în condiții în care contracția poate comprima vasele. Iar după probă, organismul trebuie să găsească din nou echilibrul.

Pentru atlet, lecția este simplă: nu trata sistemul cardiovascular ca pe ceva care „se ocupă singur”. În antrenamentul de forță, condiționarea, recuperarea, monitorizarea sănătății și evaluarea medicală atunci când este indicată fac parte din construcția unui atlet complet. Forța maximă poate impresiona într-o singură repetare. Un sistem cardiovascular bine adaptat este ceea ce permite ca acea repetare să existe din nou, peste o oră, peste o săptămână și peste un sezon.

Bibliografie și lecturi recomandate

1. Paluch AE, Boyer WR, Franklin BA, et al. Resistance Exercise Training in Individuals With and Without Cardiovascular Disease: 2023 Update. Circulation. 2024;149:e217–e231. doi:10.1161/CIR.0000000000001189.

2. Currier BS, D’Souza A, Fiatarone Singh M, et al. American College of Sports Medicine Position Stand. Resistance Training Prescription for Muscle Function, Hypertrophy, and Physical Performance in Healthy Adults: An Overview of Reviews. Med Sci Sports Exerc. 2026;58(4):851–872. doi:10.1249/MSS.0000000000003897.

3. Wakeham DJ, Pierce GL, Heffernan KS. Effect of Acute Resistance Exercise and Resistance Exercise Training on Central Pulsatile Hemodynamics and Large Artery Stiffness: Part I. Pulse (Basel). 2025;13(1):31–44. doi:10.1159/000543313.

4. Wakeham DJ, Pierce GL, Heffernan KS. Effect of Acute Resistance Exercise and Resistance Exercise Training on Central Pulsatile Hemodynamics and Large Artery Stiffness: Part II. Pulse (Basel). 2025;13(1):45–61. doi:10.1159/000543314.

5. McCartney N. Acute responses to resistance training and safety. Med Sci Sports Exerc. 1999;31(1):31–37. doi:10.1097/00005768-199901000-00007.

6. MacDougall JD, Tuxen D, Sale DG, Moroz JR, Sutton JR. Arterial blood pressure response to heavy resistance exercise. J Appl Physiol. 1985;58(3):785–790.

7. Hackett DA, Chow CM. Systematic review of intra-abdominal and intrathoracic pressures initiated by the Valsalva manoeuvre during high-intensity resistance exercises. Sports Med. 2019;49:1209–1220.

8. Silva JKTN, Menêses AL, Parmenter BJ, Ritti-Dias RM, Farah BQ. Effects of resistance training on endothelial function: A systematic review and meta-analysis. Atherosclerosis. 2021;333:91–99. doi:10.1016/j.atherosclerosis.2021.07.009.

9. Venckunas T, Vasiliauskas D, Marcinkeviciene JE, et al. Strongmen sport is associated with larger absolute heart size and impaired cardiac relaxation. J Strength Cond Res. 2011;25(10):2919–2925. doi:10.1519/JSC.0b013e31820f50ef.

10. Opondo MA, Mujtaba MT, Shapiro BP. The Cardiovascular Physiology of Sports and Exercise. Clin Sports Med. 2015;34(3):391–404. doi:10.1016/j.csm.2015.03.004.

11. World Health Organization. WHO Guidelines on Physical Activity and Sedentary Behaviour. Geneva: WHO; 2020.

12. European Society of Cardiology. 2020 ESC Guidelines on sports cardiology and exercise in patients with cardiovascular disease. Eur Heart J. 2021;42(1):17–96.

13. Miyachi M. Effects of resistance training on arterial stiffness: a meta-analysis. Br J Sports Med. 2013;47(6):393–396. doi:10.1136/bjsports-2012-090488.

14. Does resistance training modulate cardiac autonomic control? A systematic review and meta-analysis. Clin Auton Res. 2019.

15. Marasingha-Arachchige SU, Rubio-Arias JA, Alcaraz PE, Chung LH. Factors that affect heart rate variability following acute resistance exercise: A systematic review and meta-analysis. J Sport Health Sci. 2022;11(3):376–392.

Notă editorială: articolul are scop educațional și nu înlocuiește evaluarea medicală. Datele despre răspunsul cardiovascular în efort maximal provin din protocoale experimentale și nu trebuie extrapolate ca valori personale măsurabile în fiecare antrenament.