Când competiția nu mai este despre forță: relatarea mea din Vrnjačka Banja

Am plecat spre Serbia cu un singur gând: să concurez. Nu plecam să caut scandal, nu plecam să contest fiecare decizie și nici nu plecam cu ideea că orice rezultat care nu-mi convine trebuie pus pe seama organizatorilor. Plecam să fac ceea ce fac de fiecare dată: să-mi testez forța, să respect competiția și să mă lupt pentru un rezultat cât mai bun.

Competiția a avut loc la Vrnjacka Banja, în Serbia, și a fost organizată de Snagator, o asociație locală de strongman. Înainte de concurs ni s-au prezentat anumite premii financiare în funcție de clasare. Ni s-a vorbit despre corectitudine, despre o jurizare corectă și despre un concurs în care sportivii urmau să fie tratați după aceleași reguli.

Drumul până la competiție și prima problemă

Trebuia să ajungem la ora 19:00. Am plecat la 07:00 dimineața. Pe drum au apărut mai multe situații neprevăzute și evenimente pe care nu le puteam controla, dar am trecut peste toate și am continuat drumul. Am ajuns la cazare în jurul orei 17:45.

Aproape imediat după ce am ajuns, am primit un mesaj prin care eram întrebați dacă mai venim la competiție, pentru că era deja ora 18:00. Problema nu era diferența de fus orar dintre România și Serbia. Știam că Serbia este cu o oră în urmă. Problema era că programul fusese schimbat, iar noi nu fuseserăm anunțați corespunzător.

Am ajuns la competiție pe ploaie, după o zi întreagă de drum, și am fost grăbiți să intrăm în concurs fără să avem timpul normal pentru pregătire: fără duș, fără să ne schimbăm în liniște, fără o încălzire făcută în condiții normale. Am venit practic direct din mașină și am mers pe fugă către locul competiției. Paradoxul a fost că, după toată această grabă, am mai așteptat aproximativ o oră și jumătate până la începerea efectivă a concursului.

Pentru mine, acesta a fost primul semnal că lucrurile nu erau organizate la nivelul la care mă așteptam. Nu știau clar ordinea probelor, existau incertitudini privind concurenții, iar la întrebările noastre primeam răspunsuri neclare sau eram amânați. În acel moment am încercat să trec peste și să mă concentrez pe concurs.

Probele: de la condiții dificile la diferențe de execuție

Prima probă a fost truck pull: un camion de aproximativ 12 tone, tras cu sfoara pe 20 de metri. Ploua, iar asfaltul era ud. Nu consider că vremea poate fi pusă în mod automat în sarcina organizatorilor. Era o condiție meteo independentă de ei și toți concurenții trebuiau să lucreze în aceleași condiții. Am avut anumite suspiciuni personale privind cronometrarea, însă nu le prezint drept fapt fără o dovadă obiectivă.

A doua probă a fost car yoke. În esență, un yoke montat pe o carcasă de mașină. În strongman, ideea este să ridici cadrul, să-l stabilizezi pe umeri și să-l deplasezi pe distanța stabilită. În cazul nostru, construcția mi s-a părut problematică: greutatea era dificil de controlat, iar sistemul de chingi era subțire și instabil, în locul unui suport solid pe care sportivul să-l poată fixa corect.

Majoritatea atleților nu au reușit să miște dispozitivul și au primit zero puncte. Eu am reușit să fac câțiva pași. Problema care m-a făcut să contest proba a apărut ulterior: susțin că unor atleți locali li s-a permis să împingă dispozitivul pe roți, în loc să-l deplaseze prin aceeași execuție pe care o făcuserăm ceilalți. Dacă modul de executare este diferit, comparația sportivă devine, evident, problematică. Acei concurenți au primit punctaj maxim.

A urmat proba cu trei cauciucuri, cu greutăți diferite, care trebuiau rotite de la cel mai ușor la cel mai greu. Primii concurenți au intrat pe configurația inițială. Cauciucurile au fost grele, iar majoritatea sportivilor nu au trecut de al doilea. Ulterior, cauciucurile și ordinea lor au fost schimbate. Din perspectiva mea, schimbarea a creat o situație diferită pentru sportivii care au concurat după această modificare și a ridicat o problemă serioasă de echitate.

La front hold, problema a fost din nou execuția. O astfel de probă presupune o poziție de ținere care trebuie definită și aplicată uniform. Am observat și am contestat faptul că unor atleți li s-a permis să țină greutatea mai sus, ceea ce reduce dificultatea exercițiului și prelungește timpul de menținere.

La axle clean and press am avut aceleași obiecții privind standardele de execuție. Nu am considerat că s-a urmărit în mod consecvent un lockout complet și nici că repetările au fost validate după aceleași criterii pentru toți. O situație similară am observat la îndreptările cu mașina, unde, din punctul meu de vedere, unele repetări nu au fost executate complet și totuși au fost contabilizate.

Mi s-a spus că vor primi zero. Clasamentul final a spus altceva

În timpul competiției am ridicat aceste probleme. Mi s-a spus că, acolo unde execuția nu respecta condițiile tehnice, sportivii respectivi urmau să primească zero puncte. Pentru mine, aceasta era o soluție firească: aceeași regulă pentru toată lumea.

La final însă, când am văzut tabelul de punctaj, acei sportivi aveau puncte, în unele dintre situațiile contestate chiar punctaj maxim. Rezultatul a fost decisiv pentru clasament și i-a plasat în partea de sus a clasamentului.

Am încercat să cer explicații. În momentul în care am insistat asupra problemelor de corectitudine, am avut impresia că discuția s-a închis complet. La un moment dat, cei cu care vorbeam au început să se comporte ca și cum nu mai înțelegeau limba engleză. Eu vorbeam, iar răspunsul nu mai venea. În ploaie, după o zi întreagă de drum și după o competiție în care simțeam că regulile nu fuseseră aplicate uniform, senzația a fost extrem de frustrantă.

Open și categoria de greutate: cum am ajuns de la locul 2 la locul 5

O altă problemă a apărut la final, la structurarea categoriilor. Au existat o categorie Open și o categorie de greutate inferioară, pe care eu am înțeles-o și am auzit-o menționată ca under 105/110 kg. Menționez această neclaritate tocmai pentru că vreau să fiu exact și nu vreau să prezint astăzi drept cert un detaliu pe care trebuie să-l verific în documentele oficiale ale concursului.

Înainte de concurs ni se comunicase că premierea la Open urma să ajungă până la locul 5 și că nu urma să existe această categorie separată de greutate. În final, lucrurile au stat altfel: s-a premiat doar locul 1 la Open, iar la categoria inferioară au fost premiate primele trei locuri.

Mai mult, rezultatele celor două categorii au fost intercalate în modul în care s-a făcut premierea. Din calculele mele și din rezultatul pe care îl așteptam în cadrul categoriei Open, ar fi trebuit să termin pe locul 2 la Open. Prin intercalarea sportivilor din categoria inferioară, am ajuns pe locul 5 în clasamentul prezentat la final.

Pentru mine, nu a fost doar o diferență de câteva poziții într-un tabel. Era vorba despre bani, despre ceea ce ni se comunicase înainte de concurs și despre principiul de bază că trebuie să știi înainte de competiție pentru ce concurezi și cum vei fi clasat.

Premierea și sentimentul că ceilalți concurenți nu au contat

La final au fost chemați pe scenă doar cei patru sportivi care au primit premiile. Restul concurenților au rămas în ploaie. Nu am avut parte de o ceremonie pentru toți participanții, de o strângere de mână sau măcar de un gest simplu de recunoaștere a efortului depus.

Poate că, privit din exterior, acest lucru pare un detaliu. Pentru un sportiv care a călătorit ore întregi, a intrat într-o competiție solicitantă și și-a pus corpul la limită, nu este un detaliu. Respectul pentru concurenți nu se măsoară doar în bani și trofee.

Momentul în care mi-am pierdut controlul

După competiție, discuțiile cu organizatorul au devenit mult mai aprinse. Aici vreau să spun lucrurile exact așa cum s-au întâmplat și să-mi asum partea mea. Am devenit agresiv și am avut o reacție pe care astăzi o consider greșită. Eram foarte furios și am ajuns să rup câteva scaune.

Nu încerc să justific asta prin ceea ce s-a întâmplat la concurs. Faptul că mă consider nedreptățit nu îmi dă dreptul să distrug lucruri. Din contră, este un episod pentru care îmi este rușine și pe care mi-l asum. În același timp, am vrut să evit ca situația să ajungă la violență fizică asupra unei persoane și am preferat să-mi descarc furia asupra unor obiecte. Chiar și așa, reacția mea a fost nepotrivită.

A doua zi: protestul meu

A doua zi dimineață, organizatorii au pregătit o masă. Am ales să nu particip. Pentru mine a fost o formă de protest și de delimitare față de ceea ce se întâmplase cu o seară înainte.

Tot în acea dimineață am publicat un story în care mi-am rupt tricoul de concurs și am spus public că, din punctul meu de vedere, competiția nu fusese ceea ce trebuia să fie. A fost o reacție simbolică, o formă de revoltă după o experiență pe care am considerat-o profund nedreaptă.

De ce scriu această relatare

Nu scriu aceste rânduri pentru că am pierdut. În strongman, pierzi. Se întâmplă. Uneori ești mai slab decât adversarul, alteori alegi greșit o probă, alteori vremea îți pune piedici și alteori pur și simplu nu ai ziua ta. Am concurat de suficiente ori încât să știu că sportul nu îți datorează un rezultat.

Problema mea este alta: când intri într-o competiție, trebuie să știi care sunt regulile, cum se punctează, ce standarde de execuție se aplică și că aceleași reguli se aplică tuturor. Dacă există o schimbare de program, trebuie comunicată. Dacă se schimbă o probă, trebuie explicat de ce. Dacă o repetare este invalidă pentru un sportiv, trebuie să fie invalidă și pentru altul. Dacă există categorii diferite, trebuie stabilit clar de la început cum se face clasamentul și premierea.

Eu nu pretind că relatarea mea este singura perspectivă posibilă asupra evenimentului. Este perspectiva mea, a unui concurent care a fost acolo, a participat la probe, a ridicat obiecții și a văzut clasamentul final. Tocmai de aceea, acolo unde vorbesc despre lucruri pe care le-am observat, le prezint ca atare, iar acolo unde vorbesc despre suspiciuni sau interpretări, vreau să le păstrez în această formă până când pot fi susținute prin dovezi.

Dacă organizatorii consideră că anumite lucruri din această relatare sunt inexacte, consider că răspunsul corect este unul simplu: să prezinte regulamentul, criteriile de arbitraj, tabelul complet de punctaj și explicațiile privind modificările de program, probe și categorii. O competiție serioasă nu trebuie apărată prin tăcere. Trebuie să poată fi explicată.

Pentru mine, aceasta este lecția cea mai importantă de la Vrnjacka Banja. Forța unui sportiv se vede atunci când ridică o greutate. Caracterul unei competiții se vede însă atunci când aceeași regulă este aplicată tuturor.